Ser pentru varice cu ulei de struguri și mentă

ser-pentru-varice-cu-ulei-de-struguri-piper-negru-si-menta

Varicele sau venele varicoase afectează mai mult femeile decât bărbații, iar aproximativ 50% dintre persoanele de peste 45 de ani au astfel de probleme.

Obezitatea, sarcina, statul în picioare pentru perioade lungi, manipulatul și ridicatul lucrurilor grele duc la deteriorarea genetică a valvelor venoase.

Varicele nu sunt considerate periculoase atunci când vena afectată se află la suprafață, însă, sunt cu siguranță deranjante din punct de vedere estetic.

Printre simptome se numără senzația de epuizare, durere în zona varicelor, mâncărimi ale pielii (din cauza pierderii celulelor roșii), pigmentarea pielii sau cârceii.

Tratamentul obişnuit nu trebuie întrerupt. Acesta poate consta în suplimente alimentare, unguente cu substanțe active, șosete pentru susținere sau injecții.

Tratamentul aromaterapeutic

Scopul acestuia este de a îmbunătății tonusul general al venelor și de a stimula și întări sistemul circulator.

Masajul aromaterapeutic trebuie făcut încet, fără apăsări, asupra zonelor varicoase.

Faze Ingrediente Cantitate
A Ulei de Tamanu 25 ml
A Ulei Sâmburi de struguri 25 ml
A Ulei de Lavandă 10 picături
A Ulei de Mentă 10 picături
A Ulei de Piper Negru 5 picături

Uleiul de Piper Negru și Mentă au proprietăți tonice, energizante, ajutând la stimularea circulației defectuoase și antiinflamatoare.  

Uleiul de Lavandă calmează, echilibrează, reduce durerile, ajută la instalarea stării de bine. 

Uleiul de sâmbure de Strugure şi cel de Tamanu calmează senzația de mâncărime și iritare, stimulează circulația și au efect antiinflamator.

Preparare:

Uleiul de Tamanu și Uleiul de Sâmburi de struguri se introduc într-un bol, apoi se adaugă uleiurile esențiale și se amestecă pentru omogenizare.

Se pot înlocui uleiurile vegetale (Tamanu și Struguri) cu o bază de cremă (50  ml) iar uleiurile esențiale se vor încopora în aceasta dacă vi se pare mai comod așa.

Este recomandat să se adauge Vitamina E pentru a mări termenul de valabilitate al preparatului.

Aplicare:

O dată sau de 2 x/zi. 

Depozitare:

Ferit de lumină și umiditate, se poate ține chiar și în frigider. Recomandat să se folosească 6 luni de la formulare.

Un coment la “Ser pentru varice cu ulei de struguri și mentă

  1. Camelia Buscu spune:

    Pentru varice se poate folosi decât uleiul de struguri și cel de tamanu într-o bază de crema? Și în ce proportii? Mulțumesc frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site-ul Oleya.ro utilizează cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor