- Ulei esențial de Scorțișoară : este extras din coaja arborelui cu același nume ( nu din frunză), pentru un miros intens, pur de scorțișoară.
- Arborele de Scortisoara este considerat unul din cele mai vechi plante de pe pământ, alături de cedru, tămâie sau smirnă. Scorțișoara este pomenită în Cartea Sfântă, în exodul 30:23, unde se povestește cum Moise primește sfaturi despre ce condimente să ia în călătoria sa spre egipt: smirnă, scorțișoară, ulei de măsline.
- Comercianții arabi furnizau valorosul condiment către negustorii greci și romani, încercând să păstreze orginile sale în secret, deoarece aceasta era căutată și râvnită de multe civilizații. Se crede ca principala cauză a expedițiilor portugheze în India, a fost scroțișoara, iar olandezii și-au dorit cu ardoare cucerirea statului Sri Lanka, pentru a avea monopol pe comerțul de scorțișoară.
- Arborele este originar din Sir Linka, dar în acest moment se cultivă în țări precum China, India, Mauritius. Scorțișoara face parte din familia Lauraceae, fiind cunoscută ca un arbore veșnic verde, cu o înălțime de până la 15 metri. Frunzele sunt lucioase, de formă ovală, iar florile sunt galbene.Parfumul întregului arbust emană o aromă picantă.
- Uleiul esențial se extrage din scoarță sau frunze și are o aromă puternică și persistentă. Este preponderent utilizată în industria alimentară, dar apreciată și în medicină datorită funcțiilor sale antifungice, analgezice, sau vermifuge.
- Denumire (INCI): Cinnamomum zeylancium
- Metodă de extracție: distilarea cu aburi a coajei
- Calitate: 100% natural, 100% pur, fără tratamente chimice, nediluat, Ulei de Scortisoara de calitate superioară.
- Consistență: vâscozitate scazută, se poate utiliza în difuzor
- Miros: pregnant, aromat, puternic, dulce-lemnos de scortisoară
- Țară de origine: Indonezia
- Utilizare: nu se aplica direct pe piele, nu se administreaza intern; in cazul copiilor doar anumite uleiuri esentiale sunt sigure AICI ; Utilizare uleiuri esentiale AICI
- Contraindicatii: a nu se folosi daca luati medicatie anticoagulanta, a nu se folosi in sarcina si alaptare (embrionotoxicitate), a se aplica in dilutie de 0.07%,
- Depozitare: loc ferit de lumină, uscat, la temperaturi mai mici de 25 de grade C.
- Prezentare: recipient din sticlă brun.
- Proprietăți terapeutice: antiparazitar, antifungic, antiviral, antibacterian, insecticid, tonifiant, dogestiv, stimulator, energetic
- Se combină bine cu: Uleiul esențial de Cardamom, Ulei de Semințe de Morcov, Ulei de Cuișoare, Ulei de Eucalipt, Ulei de Coriandru, Ulei de Tămâie, Ulei de Geraniu, Ulei de Lavandă, Ulei de Lămâie, Ulei de Lemongrass, Ulei de Mandarin, Ulei de Cubeba, Ulei de Smirnă, Ulei de Portocală dulce, Ulei de Palmarosa, Ulei de Ylang-ylang
- Uleiurile esentiale NU se aplică direct pe piele
Ulei de Scortisoara pentru corp
- Antibacterian eficient
- Acționează asupra germenilor ce sunt rezistenți la antibiotice
- Efect ușor anticoagulant
- Recomandat în ameliorarea infecțiilor cutanate
- Ideal în cazul micozelor, ciupercilor
- Tonic general al organismului
Ulei esential de Scortisoara pentru sistemul nervos
- Stimulează activitatea cerebrală
- Elimină stresul și depresia
- Încurajează atenția și ajută la acumularea informațiilor mai ușor
Ulei esential de Scortisoara pentru sistemul respirator
- Difuzat în cameră sau inhalat ajută la ameliorarea infecțiilor respiratorii, tuse, congestie nazală
- Recomandată asocierea în frecții pentru răceală/gripă
Ulei esential de Scortisoara pentru cavitate orală
- Elimină respirația urât mirositoare (gargară)
- Recomandat ca ingredient în produsele de igienă dentară
- Ideal în infecțiile dentare (gargară)
Ulei esential de Scortisoara pentru sistemul circulator
- Efect energizant
- Stimulează circulația periferică, ideal pentru picioarele/mâinile reci
- Oferă senzație de cald în zonele masate
Ulei esential de Scortisoara în aromaterapie
- Elimină starea de singurătate, depresie
- Ajută la integrarea în comunitate, dezvoltă empatia umană
- Stimulant psihic și fizic
- Ingredient al parfumurilor și săpunurilor
- Ține insectele la distanță
- Alungă senzația de oboseală, somnolență, stări de depresie
- Ingredient pentru parfumuri
Ulei esential de Scortisoara în cuplu
- Aduce pasiunea în cuplu
- Aduce senzualitatea în cuplu
- Recomandat pentru perioade de libidou scăzut
Ulei esential de Scortisoara pentru sistem digestiv
- Recomandat pentru masajul abdominal în cazul enterocolitelor virale, cistite, colite bacteriene
- Stimulant general al întregului organism
- Recomandat masajul abdominal în crampe abdominale, digestie dificilă, colici sau balonare
Ulei esential de Scortisoara pentru locuință
- Proprietăți dezinfectante – dezinfectant menajer
- Proprietăți de insecticid
Cum se utilizează:
1. Topic – absorbtia uleiurilor esentiale prin piele
Poți folosi uleiurile esențiale topic DOAR atunci când sunt diluate. Pentru a nu irita pielea, recomandarea generală de diluție este
- 0.07% în cazul adulților ( 4-5 picături la 10 ml de ulei vegetal)
- în cazul sarcinii sau alăptării discutați cu medicul sau farmacistul Oleya pentru utilizare
- în cazul copiilor discutați cu farmacistul Oleya pentru recomandări în funcție de vârstă
2. Difuzați și inspirați: Inspirați uleiurile esențiale preferate folosind un difuzor de uleiuri esențiale sau direct din sticluță.
3. Retețe și secrete: descoperiți rețete simple pe Blog-ul nostru de rețete
4. Copii și Bebe: află AICI cum să folosești în siguranță uleiurile esențiale pentru copii și bebeliși
- În preparatele pentru piele se adaugă cantități mici
- Ține insectele la distanță asociat cu Ulei de Arbore de ceai, Ulei de Lavandă, Ulei de Lămâie diluare în Ulei vegetal
- Se poate aplica direct pe negi (cu atenție). De evitat contactul cu pielea din jurul verucii
- Se poate încorpora ca ingredient în seruri, creme, unguente, pastă de dinți, balsamuri
- În oboseală psihică și fizică recomandăm masajul pe spate/coloana vertebrală cu Ulei de Scărțișoară, Ulei de Geranium, Ulei de Sâmburi de struguri
- Recomandăm adăugarea în procentaj 0.07%
- A nu se folosi direct pe piele ci doar diluat cu uleiuri vegetale
- În vaporizator pentru eliminarea depresiei și somnolenței
- Se poate adăuga în soluțiile de curățare, în covoare pentru că omoară acarienii
Atenționări
- Se recomandă utilizarea uleiului în aplicații locale, în diluție de aproximativ 0.07%.
- A nu se folosi de către femeile însărcinate sau care alăptează
- A nu se folosi pentru copii mici , recomandăm peste 9 ani
- A se evita contactul cu ochii
- A nu se folosi nediluat pe piele
- A nu se lăsa la îndemâna copiilor
- A nu se utiliza intern
- Se poate folosi în apa de baie, cel mult 3 picături
*Atenție! Proprietățile și utilizările terapeutice ale produselor Oleya se bazează pe informații stințifice prezente în literatura de specialitate, în publicații de profil, în cercetări academice de fitoterapie și aromaterapie, în cărți de chimie-cosmetică și în dosarul de siguranță al furnizorului care respectă legislația europeană în domeniul produselor cosmetice. Deși aceste informații au la bază surse sigure, ele nu trebuiesc considerate prescripții și îndrumări medicale oferite de persoane specializate și nu angajează în nici un fel responsabilitatea noastră
Un răsfăț pentru simțuri, crează o stare de bine!
Va fi nelipsit din gama de uleiuri!
Multumesc!
Il recomand.